Asa cum am promis, azi 27.02.2017 a luat nastere proiectul DAC LIBER.
Prin acest proiect doresc, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa pot contribui cu ceva la RENASTEREA Romaniei, la schimbarea sistemului de valori la care se raporteaza societatea actuala si de ce nu, la propria mea schimbare de mentalitate.
Nu vreau sa fac acest lucru singur, ci cu ajutorul vostru. Fiecare roman cu inima de roman care crede in valorile nepieritoare ale acestei natiuni va fi liber sa posteze sau sa scrie articole care vor aparea pe acest site. Practic, VOI veti fi sufletul acestui proiect. Va astept cu drag.
DAC LIBER spune multe.
Sa nu uitam ca NOI am fost liberi, darji, nesupusi niciunei alte natii, chiar daca vremelnic, pe perioade mai mari sau mai mici Voievozi sau alti conducatori nevrednici au inchinat acest neam altora.
Sa nu uitam ceea ce mosii nostri ne-au transmis, sa nu uitam ce suntem, de unde suntem si sa constientizam ca singurul caruia ne inchinam este UNUL Dumnezeu, asa cum ne-au lasat inaintasii nostri care au varsat SANGE pentru ca noi sa ajungem ca neam pana astazi.
Cred cu toata taria in acest popor, ca va gasi puterea si intelepciunea sa se intoarca la radacinile sale, de unde sa-si traga seva ce-i va da putere sa ridice capul deasupra vremilor tulburi pe care le traim.
Acest lucru va fi posibil doar prin UNITATEA data de un sistem comun de valori, nu prin cautarea scopurilor comune, caci a sti finalitatea actiunilor noastre nu sta in puterea noastra, ci numai Dumnezeu poate sti. Sta in puterea noasra sa facem SCHIMBAREA, dar mai intai sa ne schimbam NOI.